Nu ştiu dacă ar trebui să încep postul cu o retrospectivă a ceea ce am făcut sau nu anul trecut, dar oricum aş putea rezuma totul încercând să răspund la o singură întrebare: am iubit din toată inimioara? Răspunsul: nu atât cât aş fi putut/cât mi-aş fi dorit.
În ceea ce priveşte anul 2012, am un gol foarte mare în stomac când mă gândesc la lucrurile pe care ar trebui să le fac, la potecile care aşteaptă să fie străbătute, la oamenii pe care îi voi întâlni şi la cei pe care probabil nu-i voi mai vedea curând. Simt că e un an în care voi avea multe provocări şi nu înţeleg de ce mi-e atât de frică de asta. Cred că cel mai rău mă sperie faptul că nu ştiu încă ce vreau să fac la master, ca am o licenţă de trecut înainte, lucruri de finalizat, că trebuie să mă ridic la nivel la care ceilalţi se aşteaptă să ajung şi mai presus de atât să îmi depăşesc limitele. Imi spunea azi S. că presimte că va fi un an foarte frumos. Cât îmi doresc să fie aşa!
Vreau ca anul ăsta să încerc să profit de fiecare şansă pe care viaţa/Dumnezeu mi-o oferă pentru a fi fericită şi în acelaşi timp îmi doresc să îmi creez propriile şanse. 
Ar putea fi atâtea atâtea lucruri pe care să le scriu în ceea ce priveşte dorinţele mele pentru 2012, însă cred că dacă aş urma îndemnul lui BP ar fi mai mult decât aş putea duce: “Adevaratul mod de a fi fericiţi este acela de a aduce fericire altora.”
…..am foarte multe defecte (mi s-ar potrivi versurile lui Dan Teodorescu (trupa Taxi): Pe bune, eşti stăpâna defectelor/ Ai atât de multe/ Nici nu vreau să mă gândesc), însă calitatea mea e aceea că încă sunt copil, aşa că nu mă sfidez să visez cu ochii deschişi!
Cheers for a happy 2012!
